Depozitele de pirita sunt in primul rand endogene; în plus, sulfura feroasă, formată prin depunerea de cărbune-sulf, este, de asemenea, demnă de studiu. Sulful din magmă există în cantități mari în adâncul Pământului, chiar înainte de solidificare. Când magma intră în crustă, presiunea redusă face ca sulful să fie separat. Sulfura de fier este cunoscută și sub denumirea de pirit, pirotit și marcasit. Cele mai comune cristale de pirită sunt hexagonale, octaedrice și pentagonale. Cristalele hexagonale au striații fine pe fețele lor.
Sulfura de fier, cunoscută și sub numele de sulfură feroasă, amplificator de sulf sau pirita, este un minereu extras în mod natural. Conține 45-50% sulf și 45-50% fier, făcându-l foarte eficient în creșterea sulfului. Este folosit în mod obișnuit pentru creșterea sulfului în piese turnate și este, de asemenea, eficient în multe zone pentru poluarea mediului și tratarea apelor uzate. Cu toate acestea, atunci când este utilizat pentru poluarea mediului sau tratarea apelor uzate, este de obicei zdrobit într-o pulbere de aproximativ 325 sau 200 de ochiuri, ceea ce este mai eficient, dar nu este potrivit pentru tratarea apelor uzate. Prin urmare, sunt necesare dimensiuni diferite ale particulelor pentru scopuri diferite.
Sulfura feroasă, produsă prin topirea piritei într-un cuptor electric, are în general un conținut de sulf de 23-35%, împreună cu alte oligoelemente. Culoarea acestei sulfuri feroase este, de asemenea, diferită de cea a sulfurei de fier. În timp ce sulfura feroasă este în general galbenă, sulfura feroasă este în general gri-argintie, cu dimensiunile particulelor variind de obicei între 10-50 mm. În plus, sulfura feroasă este utilizată în general numai în piese turnate. Deoarece sulfura feroasă este topită într-un cuptor electric, are o puritate mai mare. Prin urmare, atunci când se face distincția între sulfura de fier și sulfura feroasă, se poate folosi culoarea, conținutul și prețul pentru a determina diferența.